Aceasta este o listă de formate pentru fișierele video de filme piratate și distribuite pe internet, pornind de la cea mai slabă calitate la cea mai înaltă.

  • CAM – filmul este înregistrat direct de pe ecranul de cinema prin intermediul unei camere video; sunt copii de cea mai slabă calitate atât vizual, cât și auditiv.
  • TS (Telesync) – este o copie ceva mai bună decât CAM, cu semnal audio direct de la sursa cinematografului; înregistrarea se face cu o cameră video profesională, direct din cabina de proiecție.
  • PDVD (Pre-DVD) – variantă întâlnită în țările asiatice, mai ales în India; asemănătoare CAM/TS sunt înregistrate pe DVD și etichetate drept DVD-Rip.
  • SCR (Screener) – copie neprelucrată a unei versiuni în avanpremieră și promoționale ale filmelor, cu vizualizări limitate; sunt furnizate comercianților sau criticilor de film înaintea datei oficiale de lansare a filmului în cinema.
  • WP (Workprint) – este realizată dintr-o versiune neterminată, brută a filmului, având efecte needitate și scene lipsă; această variantă include un text al subtitrării ce depășește imaginea sau întreruperi audio pentru a descuraja piratarea.
  • R5 – versiunea finală a filmului, comercializată în regiunea 5, care cuprinde Europa de Est, o parte din India, Africa, Coreea de Nord și Mongolia; R5 folosesc transfer direct Telecine.
  • TC (Telecine) – este o copie a filmului realizată cu ajutorul dispozitivului Telecine, care transformă filmul din formatul analogic în cel digital; calitatea este puțin inferioară celei DVD.
  • DVD-Rip – versiune finală a filmului, o copie după un DVD original; DVD Rip-urile sunt distribuite în general în regiuni îndepărtate de zona premierei filmului.
  • DVDR – este o copie a DVD-ului original, recodificată pentru a putea fi scrisă pe un DVD.
  • BDRip, BRRip – copie de pe discuri Blu-ray; similar cu DVD-Rip.
  • TVRip – este o copie realizată dupa semnal analogic TV.
  • STV (Subscription TV) – copie provenită de la televiziunea prin cablu.
  • DSR (Digital Stream Rip) – este o copie realizată dupa o sursă digitală de TV satelit.
  • HDTV și PDTV – copii care provin de la televiziunile digitale, high definition.
  • WEB-DL – copie descărcată de pe site de streaming online.